Cele mai temute trupe de comando

Sayeret
Matkal

Încep, deloc întâmplător, cu vârful de lance al impresionantei
maşini de război a statului Israel, mă refer aici la unitatea
specială Sayeret Matkal.

• Duminică, 21 decembrie 2014, ora 20.00 va avea loc premiera naţională a piesei de teatru ,,Declick”,…
• Introducere in CABALA

Faimoşi pentru faptul că aparţin celei mai de temut unităţi
dintr-o armată de elită, cum sunt forţele de apărare ale statului
Israel, războinicii moderni care au onoarea şi privilegiul de a
activa într-una dintre cele mai eficiente trupe de commando din
întreaga lume, s-au ridicat mereu la înălţimea renumelui lor.

Înfiinţată în anul 1957 prin eforturile generalului Abraham
Arnan, unitatea Matkal a fost creată, iniţial, după modelul
trupelor britanice de elită SAS, considerate pe atunci etalonul
trupelor de comando prin definiţie. Războinicii din Matkal sunt, la
ora actuală, consideraţi printre cei mai buni experţi în misiuni de
recunoaştere în spatele liniilor inamice, raiduri, răpiri,
eliberări de ostatici, lichidări, precum şi în operaţii de
contra-terorism. Numărul exact al specialiştilor din Sayeret Matkal
este necunoscut, fiind ţinut secret. Aceşti luptători şi-au dovedit
de fiecare dată eficacitatea în cadrul unor evenimente celebre,
precum Războiul de Şase Zile, raidurile israeliene din Liban în
anul 1973, Războiul de Yom Kippur, Operaţiunea Entebbe, Războiul
din Liban din anul 1982, prima şi a doua Intifada, Războaiele din
Golf, Confruntarea din Liban în anul 2006, precum şi Operaţiunea
Orchard, în care forţele aeriene israeliene au distrus în anul 2007
un misterios complex militar din Siria.

Unitatea Matkal a fost înconjurată de secret într-o
asemenea măsură, încât zvonuri despre existenţa ei au apărut de
abia la sfârşitul anilor 1970. Testele de admitere sunt extrem de
severe şi restrictive, iar recrutul admis trebuie să se supună unui
antrenament foarte dur pe o perioadă de 28-29 luni, timp în care
viitorul membru al Sayeret Matkal trebuie să devină un expert de
clasă mondială în mai multe domenii, precum mânuirea armelor de
foc, sistemul de luptă fără arme Krav Panim el Panim, arta
camuflajului, a supravieţuirii în detenţie sau pe teritoriul
inamic, precum şi conducerea oricărui tip de vehicul, fie el
terestru, aerian sau nautic.

Spetsnaz

Prin anii 70-80, în plin Război Rece, printre cadrele militare
circula un banc, savuros de altfel, dar care spunea totul despre
natura şi menirea demonilor cu chip uman care activează în cadrul
trupelor de comandă ruse, considerate de mulţi experţi drept cele
mai dure din întreaga lume.

„Cică, la un moment dat, s-au întâlnit la sediul ONU, într-o
pauză de lucrări, preşedinţii Reagan şi Brejnev. Ameţiţi de numărul
paharelor date peste cap, cei doi lideri mondiali au început,
uşor-uşor, să se laude şi să se ameninţe reciproc. A început,
evident, Reagan. (după cum era de aşteptat, americanul a cedat
primul la băutură.)

– Dacă trimitem portavioanele, submarinele nucleare şi
aviaţia noastră, URSS-ul va fi distrus într-un minut, zise
Reagan.

– Foarte bine, încercaţi numai. Noi nu ne vom trimite
flotila şi rachetele nucleare spre SUA, replică neobişnuit de calm
Brejnev.

– Dar ce veţi face atunci, aveţi cumva o arma secreta
capabilă de pagube mai mari? întreAbă curios americanul.

– Nu, dar o sa timit o echipă Spetsnaz în America, ameninţă,
calm, rusul.

– Asta nu, orice dar asta nu. Ăia nu sunt fiinţe omeneşti,
nu ştiu cum i-aţi făcut. Ăia ar goli până şi Iadul de diavoli.
Uită, te rog, de glumele mele proaste şi hai să rămânem prieteni, a
încheiat – speriat pe bună dreptate -, Reagan”.

„Diavolii” grupaţi sub titulatura oficială de Voiska
Spetsialnogo Naznacheniya, pe
scurt Spetsnaz, fac parte din cea mai dură unitate de comando din
lume.

Copiii cei răi ai Mamei Rusia,aflaţi în prezent în în
subordinea GRU, serviciile secrete ale Kremlinului, pot fi
consideraţi aproape o nouă etapă evolutivă a speciei Homo sapiens
sapiens. Îmbrăcaţi, de regulă, în uniformele de camuflaj, cu
tricourile lor caracteristice, alb-albastru sau alb-negru, la
vedere, militarii Spetsnaz sunt o specie distinctă în rîndul
trupelor de comando. Termeni precum Frică, Ezitare, Milă, Abandon,
Slăbiciune, le sunt totalmente străini. Antrenamentele lor sunt pur
si simplu inumane, aceste moduri de a pregăti cadeţii fiind
interzise în ţări unde drepturile omului nu sunt o simplă
formalitate.

Dacă antrenamentele şi pregătirile celorlalte trupe de comando
din lume se axează pe acumulare de cunoştinţe şi abilităţi,
ideologia celor din Spetsnaz se bazează doar pe Durere, Violenţă şi
Teroare. Orice cadet care refuză antrenamentele – care ar îngrozi
orice om normal -, este liber să plece oricând. Spetsnaz nu-i vrea
în rândurile sale decât pe cei puternici şi necruţători, pe cei cu
înclinaţii înnăscute spre violenţă şi moarte. Aceştia sunt materia
primă ideală din care instructorii de sub emblema liliacului
aducător de moarte vor făuri războinicii perfecţi. Cadeţii
sunt sfărâmaţi încet şi metodic, pentru a fi ulterior remodelaţi
sub forma unor luptători de elită nemaivăzuţi.

Reflexele le sunt ascuţite, instinctele devin precum cele ale
animalelor de pradă, iar capacitatea de luptă este neegalată.
Antrenamentele deosebit de complexe urmăresc decondiţionarea
treptată şi transformarea ucenicului într-un luptător care se
bazează pe folosirea aşa-numitului „creier reptilian”. Cadeţii se
luptă zilnic, cu scopul precis de a-şi face răni cât mai grave.
Coastele şi degetele rupte, nasul şi dinţii sparţi, articulaţiile
sucite, sunt evenimente zilnice care nu impresionează pe nimeni.
Instructorii Spetsnaz susţin că este practic imposibil să
ignori senzaţiile atroce de durere, din această cauză soldaţii sunt
învăţaţi să iubească durerea, să o aprecieze şi să nu fugă
niciodată de ea. Toţi membrii practică la nivel superior arte
marţiale ruseşti, extrem de eficiente, precum Systema şi Combat
Sambo.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns pentru nişte specimene capabile
să ucidă chiar şi cu o coală de hârtie, cei din Spetsnaz
beneficiază de o serie de arme specifice, care le sporesc eficienţa
în misiuni sau pe câmpurile de luptă.

Relatările de groază despre „isprăvile” lor de pe teatrele de
operaţiuni din Afganistan, Dagestan, Cecenia, Georgia sau Osetia,
demonstrează calităţile războinice ale trupelor de comando ale
GRU.

Beretele
maron

Eficienţa şi ferocitatea trupelor de comando turceşti a depăşit
de mult graniţele acestei ţări, cu o cultură şi istorie fascinante.
Puţini oameni au habar că, la ora actuală, Turcia este un
adevărat colos din punct de vedere militar. Mentalitatea
tradiţional-războinică a urmaşilor otomanilor, precum şi orgoliile
şi nostalgiile de mare putere din trecut, au făcut ca statul modern
turc să investească enorm în sectorul militar. Astfel, la ora
actuală, Turcia are cea mai mare şi mai puternică armată din NATO,
după cea a Statelor Unite. Aşezarea ţării – la răscruce de
continente, într-o zonă cu echilibru fragil, înconjurată de
numeroşi duşmani tradiţionali -, i-a pus în gardă pe strategii
militari de la Ankara, care au preconizat crearea şi dezvoltarea
unor trupe de comando excepţionale, destinate să sugrume în faşă
orice pericol extern sau intern la adresa statului turc.

Aşa a luat naştere legenda adevărată a forţelor speciale grupate
sub titulatura de Beretele Maron (pe baza beretelor distincte de
culoare maron, accesoriu vestimentar purtat doar de membrii acestor
forţe speciale) sau Bordo Bereliler, în limba
natală. Oricât de mult nu le-ar conveni americanilor, propriile
Berete Verzi, cele mai bune trupe de comando de sub steagul
Unchiului Sam, sunt concurate serios de aceşti vajnici urmaşi ai
ienicerilor. Cadrele care au dreptul să poarte beretele maron, sunt
adevăraţi supra-oameni policalificaţi.

Un purtător de Beretă Maron beneficiază de un antrenament
înfiorător şi este capabil să supravieţuiască în toate tipurile de
mediu înconjurător, de la gheţurile arctice, nisipul deşerturilor
şi junglele luxuriante, până la megalopolisurile înţesate de
zgârie-nori. Testele de admitere sunt extrem de drastice,
selecţionerii căutând subiecţi perfect sănătoşi, cu inteligenţă
nativă deosebită şi o condiţie fizică de invidiat. Pregătirea
ulterioară durează nu mai puţin de 3 ani şi jumătate, interval la
sfârşitul căruia tânărul turc este transformat într-unul dintre cei
mai buni luptători din lume. Beretele Maron sunt printre puţinele
forţe speciale care au parte de antrenamente în misiuni de luptă
reale, în care trebuie să omoare de fiecare dată. Desele
confruntări cu gherilele kurde menţin performanţele ridicate ale
acestor trupe de elită.

Kopassus

Komando Pasukan Khusus, în limba bahasa (vorbită în Indonezia),
însemnă Forţele Speciale ale Armatei Indoneziene şi constituie o
unitate de elită specializată în războaiele neconvenţionale,
sabotaje, acţiuni antitero, asasinate şi eliberări de ostatici.
Kopassus este formată din cinci regimente în care sunt admişi, după
teste dure, doar cei mai hotărâţi şi chiar fanatici soldaţi
indonezieni. Membrii săi au o reputaţie sumbră în regiune, fiind
nimeni alţii decât cei care au înăbuşit în sânge revoltele
etnicilor papuaşi din Timorul de Vest. Agenţii din cadrul Kopassus
au mers atât de departe, încât l-au asasinat pe Theys Eluay, fostul
conducător al Consiliului Prezidenţial din Papua. Oficialul din
opoziţia papuaşă a fost prins şi executat pe loc de către un soldat
Kopassus, care l-a sugrumat cu mâinile goale. Ferocitatea acestei
trupe de commando s-a evidenţiat şi în perioada confruntărilor
armate din anii 1962-1963, dintre Indonezia şi Malaezia. Criteriile
de selecţie sunt foarte dure.

Dintr-un număr de 1.500 de candidaţi care aplică pentru
a deveni membri Kopassus, doar 15 trec de selecţia iniţială. După
această etapă, cei 15 „norocoşi” sunt supuşi unor teste teribile,
timp de o lună. La sfârşitul acestei adevărate luni de iad, din cei
15, doar 5 sau 6 sunt admişi în Kopassus. Pentru aceştia, de abia
acum urmează antrenamentul adevărat. Sunt obligaţi să devină
experţi în Pentjak Silat, un complex de arte marţiale indoneziene
axat pe lupta cu cuţitul, lupta la sol şi tehnici de ucidere sau
schilodire cu mâinile goale. Un membru Kopassus este antrenat în
tehnici secrete de autohipnoză şi autoprovocare a transei, stări
limită ale conştiinţei în care agentul nu simte durere, frică,
foame, sete, oboseală şi este capabil să lupte până la moarte fără
cea mai mică ezitare.

Unitatea
Ghatak

Sunt consideraţi elita trupelor de intervenţie din India şi se
numără, fără îndoială, printre cei mai duri oameni ai Asiei.
Încadraţi în rândurile Armatei Indiene şi încartiruiţi în mod
tradiţional în oraşul Bangalore din statul Karnataka, membrii
acestor trupe indiene înglobează 7 batalioane de intervenţie,
compuse din războinici moderni, capabili să jupoaie un om
de viu cu mânile goale, după cum au dovedit-o unele cazuri reale de
interogări şi execuţii în care le-au căzut victime extremiştii
musulmani pakistanezi, duşmanii „de tradiţie”, dacă putem spune
aşa, ai comando-urilor indiene. La fel ca în majoritatea
trupelor de elită din lume, cei care activează în unităţile de
comando indiene sunt oameni de excepţie, capabili să conducă orice
mijloc de locomoţie, fie el aerian, nautic sau terestru.

Principalele sarcini ale celor din Ghatak constau în obţinerea
de informaţii, misiuni de recunoaştere în teritoriul inamic,
acţiuni de sabotaj şi asasinări, răpirea de terorişti sau
comandanţi ai forţelor armate inamice, infiltrări şi operaţiuni
anti-tero, precum şi acţiuni de salvare a ostaticilor pe teritoriul
indian sau în afara graniţelor acestei ţări. Sunt antrenaţi în
condiţii de mediu ostil, în deşerturile, junglele, munţii sau pe
mările Indiei. Comando-urile indiene au beneficiat de stagii de
perfecţionare alături de experţi din Spetsnaz sau SAS.

Zi şi noapte, războinicii Indiei sunt capabili să
mărşăluiască, fără întrerupere, pe o distanţă de 20 kilometri de
teren accidentat, fiecare soldat purtând în spate o greutate
standard de 60 kilograme. Sunt antrenaţi în tehnici secrete de Raja
Yoga şi meditaţie avansată de către maeştrii autentici din
Himalaya. După unele surse, orice membru al comando-urilor indiene
poate să hipnotizeze cu uşurinţă alte persoane, cei mai avansaţi
ofiţeri fiind capabili de capacităţi care ţin de domeniul
paranormalului şi inexplicabilului.

Batalionul
Cobra

Sârbii sunt un popor dur, redutabil şi demn de admiraţie pentru
modul prin care au răzbit prin istorie. Nicăieri nu transpare mai
puternic sufletul sârb în adevărata sa esenţă, decât în privirile
necruţătoare ale membrilor comando-urilor sîrbeşti.

Circulă relatări conform cărora, la recomandarea CIA,
Statul Major American ar fi hotărât, până la urmă, să renunţe la o
eventuală invazie terestră a Serbiei în timpul bombardamentelor
NATO, din anul 1998, din teama, perfect întemeiată, că
mult-lăudaţii soldaţi din Navy Seals, Green Berets sau Delta Force
(celebri datorită filmelor de la Hollywood) vor fi obligaţi să
lupte cu dârzele comandouri sărbeşti, în munţii şi văile sălbatice
ale Serbiei.

Crema forţelor armate ale Belgradului, pe numele ei Bataljon
vojne Policije specijialne namene „Kobre” are o tradiţie care
coboară până în anul 1978, când acest corp de elită a fost
înfiinţat printr-un ordin al Secretarului Apărării din acea
perioadă. Pe baza rezultatelor obţinute în competiţii specifice
adresate trupelor speciale, „cobrele” sârbe şi-au cucerit un renume
printre cele mai bune trupe de comando din Europa.

Luptătorii din Batalionul Cobra beneficiază de arme special
concepute, precum şi de o pregătire unică în domeniul artelor
marţiale. Recentele războaie din fosta Yugoslavie, precum
şi incidentele armate din provincia sârbă Kosovo, au servit drept
terenuri de antrenament real pentru mulţi luptători de elită sârbi,
o parte din ei servind în rândul temutelor forţe para-militare
conduse de celebrul Zelijko Raznatovic (Arkan).

SAS

Soldaţii de elită din Special Air Service (SAS) constituie
prototipul luptătorului de comando – aceasta pentru că SAS poate fi
considerat primul corp militar modern de comando, fiind înfiinţat
în anul 1941 şi botezat în focul celui de al doilea Război Mondial.
Forţele SAS au servit ca model iniţial pentru toate trupele de
elită similare din toate ţările lumii. În mare, antrenamentul şi
metodica pregătirii specifice în domeniu se bazează pe primul
manual după care erau instruiţi membrii SAS, deci putem afirma că
SAS este „strămoşul” conceptului de comando sau trupe speciale. Cei
grupaţi sub motto-ul „Who Dares Wins” s-au străduit mereu să se
ridice la înălţimea acestor cuvinte. De-a lungul timpului, SAS s-a
distins nu doar în soluţionarea exemplară a celebrei luări de
ostatici din Ambasada Iranului din Londra, ci şi pe majoritatea
teatrelor de operaţiuni militare din ultimele decenii, începând cu
conflictul dintre Indonezia şi Malezia şi terminând cu războaiele
recente din Irak şi Afganistan.

Agenţii SAS sunt antrenaţi pentru a se descurca cu brio
atât în operaţiuni tipice de comando, cât şi în domeniul
contra-spionajului, fiind pregătiţi de specialişti din serviciile
secrete MI -5 şi MI -6. Antrenamentele lor includ deprinderea
tainelor luptei cu cuţitul ale indienilor apaşi, Sayoc Kali, Krav
Maga sau Jeet Kune Do, stilul de arte marţiale fondat de însuşi
Bruce Lee.

Brigada Leopardului de
Zăpadă

Puţine forţe speciale transmit groaza şi disperarea pe
care o par să o împrăştie, la fiecare pas, membrii trupelor de
comando chineze, aflaţi cu siguranţă printre cei mai buni luptători
din lume. China a avut încă din Antichitate o bogată
tradiţie a luptătorilor şi gărzilor imperiale de elită. În pofida
efectelor „Revoluţiei Culturale”, această moştenire s-a transmis
mai departe şi Chinei comuniste. În prezent. Marele Dragon
beneficiază de protecţia a numeroase detaşamente şi brigăzi de
trupe de elită. Între acestea se evidenţiază Brigada Leopardului de
Zăpadă a fost denumită astfel la propunerea ofiţerului Qu
Liangfeng, care a decis că numele leopardului zăpezii este cum nu
se poate mai potrivit, deoarece această felină sălbatică scapă
adesea ambuscadelor vânătorilor şi se întoarce, neştiut, pe urmele
lor, ucigându-le toţi câinii. Este un corp special alcătuit doar
din ofiţeri experţi în Sanshou militar, o formă de kung fu
full-contact, cu potenţial mortal, adaptată special pentru
scoaterea rapidă din luptă a oponentului. Brigada Leopardului a
participat, împreună cu omologii lor din Spetsnaz, la exercitţiile
comune „Cooperation-2007”, destinate combaterii
anti-terorismului.

Antrenamentele sunt epuizante, dar eficiente, un
luptător din cadrul brigăzii fiind capabil să facă, fără pauză
între ele, serii de 200 de flotări, 200 de flexii abdominale şi 100
de genuflexiuni. Rezistenţa lor este de invidiat: orice membru al
Brigăzii Leopardului poate alerga pe o distanţă de 10 kilometri, cu
o greutate de 35 kilograme în spate.